5. SISTEME MODULARE ÎN EVUL MEDIU

"Simetria constă în acordul de măsură dintre diversele elemente ale operei, precum şi dintre aceste elemente separate şi ansamblu…Ca şi în trupul omenesc… ea decurge din proporţie – ceea ce numesc grecii "analogie" – consonanţa dintre fiecare parte şi întreg… Această simetrie este reglată de modúl, etalonul de măsură comun (pentru opera considerată), ceea ce grecii numesc posotés (număr)… Când fiecare parte importantă a edificiului este proporţionată în chipul cel mai potrivit, în ceea ce priveşte acordul dintre înălţime şi lărgime, între lărgime şi adîncime şi aşa fel încâttoate aceste părţi să-şi aibă, de asemenea, locul lor în simetria totală a edificiului, obţinem euritmia"

Marcus Vitruvius Pollio

          Găsirea proporţiilor unei clădiri i-a incitat pe constructorii din toate timpurile. Dacă egiptenii creau temple colosale la care deschiderile pentru oameni erau minuscule, aceasta se datora credinţei că o dată ce templul îi era închinat măreţiei unei zeităţi, pentru om sunt suficiente elemente proporţionale cu statura lui, nu cu edificiul. Aceeaşi idee o găsim şi la arabi.

           În Europa, civilizaţiile antice greacă şi romană au influenţat şi peste secole atât arta cât şi ştiinţa. Regulile stabilite de Vitruvius (80/90 î.Hr. -15/23 d. Hr), sau stilurile greceşti doric, ionic şi corintic s-au impus dar au şi deschis o temă de studiu pentru renascentişti.

          1. În secolul al XV-lea arhitectul italian Francisco di Giorgio Martini (1439-1501) stabileşte şi el un modul pentru păstrarea proporţionalităţii lungimilor elementelor de construcţie. Nu era numai architect ci şi pictor, inginer, sculptor, miniaturist fiind şi un desăvârşit teoretician al arhitecturii. "Trattato di arhitettura ingigneria e arte militari" scrisă în în 1482 a fost studiată şi comentată de însăşi Leonardo da Vinci.

         El stabileşte o proporţie luând în calcul diagonala unui pătrat.

        Se porneşte de la un pătrat cu latura a, pentru care se ia simetricul său faţă de una dintre laturi. Se construieşte cercul de diametru 2a . Diagonala SM taie QP în R , iar circumferinţa în T. Martini stabileşte că RT=1/5SM şi RT=1/7PE, segmentul TR fiind luat drept modul pentru lucrare. De exemplu înălţimea camerei respective va fi  5TR. Evident

        

   

 2. Sebastiano Serlio (1475-1544) publică Tutte l'opere d'archittetura et prospetiva. Este suficient să spunem că el a coordonat ridicarea palatului Fontainebleu. Şi-a stabilit un modul, cunoscut şi sub numele impropriu de proporţie armonică , proporţiile dimensiunilor unei uşi a palatului fiind, de exemplu, 1:2:3 (adâncimea canatului, lăţimea şi lungimea uşii).

        3. Homo universalis sau Omul vitruvian, celebrul desen al lui Leonardo da Vinci, fixează canoanele picturii clasice.

           Un om cu braţele deschise şi înălţimea lui sunt egale,acestea generând perfect un pătrat. Cercul construit cu centrul în ombilic are circumferinţa egală cu perimetrul pătratului, iar pe de altă parte ombilicul împarte înălţimea corpului omenesc în raportul ( secţiune de aur) aproximativ egal cu 1,61.

           Leonardo da Vinci consfinţeşte canoanele trasate de Vituvius: 4 degete echivalează cu o palmă, 4 palme – un picior, 6 palme - 1 cot, 4 coţi – înălţimea omului, dar şi 24 de palme fac tot cât înălţimea; 96 de degete sunt tot cât înălţimea unui om; între picioarele depărtate ale omului este exact un triunghi echilateral; distanţa dintre extremitatea inferioară a bărbiei şi extremitatea superioară a frunţii reprezintă a zecea parte din înălţimea omului, iar distanţa de la extremitatea inferioară a bărbiei şi creştet este o optime din înălţimea sa; lăţimea maximă umerilor reprezintă a patra parte din înălţime; distanţa de la cot la extremitatea degetului mic este a cincea parte, o palmă este a zecea parte, etc. Se pot stabili chiar şi unele relaţii şocante: dacă în interiorul pătratului înscriem un nou cerc, raportul dintre raza cercului iniţial şi diferenţa razelor este egală cu raportul dintre razele Pământului şi cea a Lunii. Dacă unim centru cercului de sus (cu raza agală cu diferenţa anterioară) cu extremităţile diametrului orizontal, vom obţine un triunghi ale cărui unghiuri sunt aceleaşi cu ale Marii Piramide. Şi nu sunt singurele analogii găsite.

                Leonardo da Vinci îşi bazează toate canoanele sistemului său pe baza descrierii date de Vitruviu, şi deşi Homo Universlis este cel mai cunoscut desen relativ la această temă, trebuie remarcat că mai toate desenele şi picturile sale pornesc de la stabilirea numărului de aur ca referinţă. Aşa de exemplu, în schiţa pentru tabloul Isabellei d'Este, se poate observa respectarea acestor canoane.