La naşterea celui de-al 14-lea copil, Mumtaz Mahal s-a stins din viaţă. Soţul său, mogulul indian Shah Jahan, nu numai că a albit complet la moartea ei, dar a hotărât să-i îndeplinească una dintre ultimile-i dorinţe, aceea de a-i ridica un palat mausoleu la care să vină anual să se roage. Ce iubire puternică, ce pasiune sfâşietoare va fi fost între aceşti oameni încât, el să-i respecte dorinţele chiar şi după ce ea nu mai exista. Oricâte daruri îi va fi făcut în timpul vieţii, oricâte versuri vor fi fost rostite între cei doi, oricâte jurăminte - asumate şi respectate din partea amândorura - se vor fi rostit între ei, oricum îi va fi arătat trupul după atâtea naşteri, nimic nu a fost suficient pentru prinţul îndrăgostit. (Poate au indienii o genă specială a pasiunii care le şi justifică creşterea exponenţială a natalităţii.)
Mumtaz Mahal, prinţesa persană musulmană, înseamnă "bijuteria palatului", nume pe care i l-a dat soţul său. Provenea dintr-o familie de nobili persani. Shah Jahan a cunoscut-o pe cînd aceasta avea 14 ani, dar au aşteptat cinci ani până să se căsătorească, la o dată stabilită de astrologi ca fiind cea mai potrivită pentru a le asigura o căsătorie fericită. Shah Jahan avea deja două soţii, dar faţă de acestea nu a manifestat vreun interes poligam, doar atât cât să-i asigure câte un moştenitor. Mumtaz a fost cea mai arzătoare pasiune a soţului său, dar era şi un excelent sfetnic şi tactician pentru mogulul implicat continuu în lupte pentru succesiune, o confidentă de încredere, încât i-a fost încredinţat chiar sigiliul imperial. Călătorea cu el oriunde îl purtau războiele şi chiar ultima naştere, cea care i-a adus sfârşitul, a avut loc într-o campanie militară. O altă ultimă dorinţă a sa a fost ca Shah Jahan să nu se mai căsătorească, cerere care i-a fost îndeplintă. De altfel el a abdicat în favoarea unuia dintre fii şi a hotărât să înceapă construcţia palatului mausoleu. După ce a ridicat palatul, un alt fiu al său – adus la putere de interminabilele lupte dinastice, l-a menţinut pe tatăl său în arest la domiciliu timp de 9 ani, la fortul Agra, unde singura sa mângâiere era priveliştea minunată pe care i-o oferea, prin ferestrele captivităţii, măreţul palat.
Construcţia palatului a durat 22 de ani, între 1631 (anul morţii prinţesei) şi 1653. Este situat pe râul Yamuna, şi a necesitat munca a cel puţin 20.000 de oameni. Materialele au fost aduse din toată Asia, pentru transportul lor fiind folosiţi aproape 1000 de elefanţi. La fel specialiştii: arhitectul şef, persanul Ustad Ahmad Lahouri, turcul Ismail Afandi – proiectantul domului principal, sculptori din Bukhara, caligrafi din Siria şi Persia, bijutieri din China.
Complexul muzeal include palatul, patru minarete, două moschei, dintre care doar una este funcţională, cealaltă diind ridicată pentru a păstra simetria amplasamentului, grădina şi, poarta de acces în Taj Mahal.
După ce s-a realizat o machetă din lemn s-a trecut la execuţia propriu-zisă, constructorii fiind legaţi prin legămînt să nu divulge nimănui secretele de moment ale muncii lor dar nici să nu le mai folosească vreodată. Se spune că pentru înălţarea construcţiei s-a ridicat de asemenea o schelă din cărămizi, iar arhitecţii credeau că va dura mai mult demolarea ei decât însăşi construcţia monumentului. Dar printr-un ordin al mogulului, cei care ajutau la demolarea schelei, cu grijă pentru a nu afecta clădirea, puteau să-şi ia acasă cărămizile. Astfel, se zice că într-o singură noapte schela a fost eliminată. Schele de protecţie au fost ridicate şi în timpul celui de-al doilea război mondial, la fel şi în timpul războielor indo-pachistaneze.
Construcţia, o bijuterie a arhitecturii mughal, începând cu poarta principală a cărei deschidere simbolizează vălul purtat de femeile indiene în noaptea nunţii, combină însă şi elemente de arhitecturiă persană, islamică, indiană.
Taj Mahal este realizat din marmură albă, care la răsăritul soarelui pare roz iar seara are irazaţii alb gălbui, încrustată cu 28 de tipuri de pietre semipreţioase: jad şi cristal din China, turcoaz din Tibet, Lapis-lazuli din Afhanistan, safir din Sri Lanka.
Ansamblul este format din edicficiul central, 4 minarete cu o uşoară înclinare spre interior sugerând protejarea clădirii şi o grădină splendidă, un pătrat cu latura de 320m.
Construcţia principală este plasată pe o platformă pătrată de marmură albă cu latura de 95,5m şi înălţimea de 7 metri, faţada principală este un pătrat. În vârful cupolei se află o lună - motiv islamic, iniţial din aur, acum înlocuită cu una de broz aurit; la colţuri se înalţă cele 4 minarete, cu balcoane de la care muezinii chemau credincioşii la rugaciune. Înălţimea unui minaret este de 35m, aproximativ egală cu latura cubului interior (pe acelaşi principiu se bazează Marea piramidă din Egipt), iar vârful lor este decorat cu câte un lotus, pentru a le accentua spectaculozitatea.
Camera principală găzduieşte cenotafele celor doi, mormintele lor propriu-zise sunt undeva la un nivel inferior al clădirii, şi nu sunt accesibile publicului. Sarcofagul lui Muntaz este plasat chiar în centrul camerei, al soţului ei fiind adăugat mai târziu, este mai mare, dar este singurul obiect care disturbă simetria întregului ansamblu. Această încăpere centrală are forma cubică, baza fiind rotunjită la colţuri, căpătând forma unui octogon.
Decoraţiile, atât cele interioare cât şi cele exterioare, stucaturile, inserţiile în piatră, sculpturile, basoreliefurile din marmură, caligrafiile elaborate, sunt toate fără forme antropomorfe – interzise de Coran.
Complexul arhitectural Taj Mahal se află acum sub protecţia UNESCO, şi este inclus într-un program de salvare în faţa pericolului poluării, şi a degradării datorită curiozităţii scormonitoare a celor cel puţin două milioane de vizitatori anual.
Dar partea cea mai interesantă abia acum urmează: complexul Taj Mahal foloseşte un sistem propriu de armonie, totul fiind bazat pe tăietura de aur.
Uşa de la intrare – un dreptunghi cu laturile în tăietură de aur, în care diferite elemente constitutive sunt părţi ale acestuia, arcele bolţilor se încadrează perfect în tăietură de aur, cenotafele cu laturi în aceeaşi secţiune de aur - φ , totul a fost bazat pe secţiunea de aur, iar elementele care par a nu avea nici o legătură aceasta, sunt de fapt dependente de ea.
Secţiunea verticală prin vârful O1 al palatului şi punctele A şi D, picioarele minaretelor, este un triunghi isoscel cu unghiul de la bază sensibil egal cu unghiul Marii Piramide din Egipt. Punctele G şi J, care marchează picioarele coloanelor imediat laterale intrării, împart baza AD în raportul φ. Proiecţiile mijlocului bazei pe laturile egale ale triunghiului isoscel O1AD, prelungite ajung în vîrfurile minaretelor. Medianele relative laturilor egale ale acestui triunghi se taie în O (centrul de greutate al triunghiului), vârful pentagonului regulat care desemnează intrarea. Pătratul GG2J2J reprezintă faţada principală. Punctul S împarte înălţimea O1O2 în raportul φ.
Baza pătrată a clădirii, îmbogăţită cu arabescuri elaborate, este şi ea o capodoperă a numărului de aur.
- Latura AB a pătratului mare este tăiată de punctele C şi D în tăietură de aur:
- Acelaşi lucru despre T şi S;
- J, H, G, E sunt mijloacele laturilor;
- Laturile AB şi PK ale pătratelor sunt în raportul φ;
- Triunghiul OMN este triunghi de aur,
- Punctul K împarte jumătatea diagonalei pătratului mare în raportul φ;
- Octogonul albastru (atenţie, nu este regulat) dă forma podelei camerei interioare;
Mai rămâne doar să fiţi unul dintre cele două milioane de vizitatori.
Felicitari pentru blog si pentru materialele publicate ! Cornelia Cucu
RăspundețiȘtergere