MATEMATICA ISLAMULUI DE AUR
3. Thâbit Ben Q’ra
(Thâbit ibn Korrah (836-901)
Pe numele sau
întreg Al - Sabi Thabit ibn Qurra al- Harrani a fost un celebru învăţat al
vremurilor Islamului de Aur, născut în Harran (Turcia de astăzi), provenind
dintr-o familie membră a unei secte, aşa numită a sabienilor – de unde şi
particula Al – Sabi din numele său, membrii acesteia fiind „închinători” la
stele. Aceasta şi explică de ce membrii acestei secte care
adorau stelele aveau motivaţia studierii acestora precum şi a fenomenelor
astronomice. În plus erau buni vorbitori de limbă greacă. Thabit provenea
dintr-o familie de vază şi în acelaşi timp bogată a comunităţii şi a primit o
educaţie aleasă. Un Mecena al timpului, Muhhamad
ibn Musa ibn Shakir, vizitând Harranul a aflat despre uluitoarele cunoştinţe de
limbă greacă ale tânărului Thâbit, şi remarcând-u-i şi abilităţile de
raţionament l-a invitat la Bagdad pentru a studia matematica. Aici el a
dobândit vaste cunoştinţe de matematică dar şi de medicină (mai toţi înţelepţii
acelei vremi erau medici deosebiţi) şi astronomie.
Aşa de exemplu a studiat aritmetica lui Nicomacus[1], geometria lui Euclid,
şi cea a lui Menelaus, dar a rămas celebru în special pentru traducerea
operei lui Ptolemeu „Almageste”
Matematica şi-a însuşit-o citind lucrările în limba greacă ale lui
Arhimede, Euclid, Appolonius, Ptolemeu, Pitagora. Fără contribuţia arabă aceste
opere fundamentale ale ştiinţei s-ar fi pierdut deoarece nu s-au păstrat
lucrările originale ci doar traducerile în arabă ale acestora. Deosebit este
faptul că lucrările fiind traduse de
specialişti nu sunt simple reproduceri
ale textelor originale ci sunt adnotate, explicate, exemplificate. Mai mult, el
are contribuţii personale extrem de importante. Şi fiul şi nepotul său au fost
buni cunoscători ai matematicii însă nu au ajuns la valoarea sa.
Thâbit Ben Q’ra s-a ocupat de studiul conicelor lui Appolonius[2], sfera lui Eutocius[3], precum şi alte numeroase lucrări greceşti de astronomie
şi geometrie.
Ca astronom el a observat şi studiat un număr de 1022 de stele
pentru care a stabilit coordonatele eliptice şi pe care le-a clasificat după
magnitudine, constelaţii, etc.
O preocupare
meritorie a lui Thâbit a constituit-o studiul numerelor, mai ales a numerelor
perfecte şi a numerelor prietene[4].
Numerele perfecte sunt numere egale cu suma divizorilor lor proprii, iar
numerele prietene sunt perechi de numere cu proprietatea că unul este egal cu
suma divizorilor celuilalt. El a enunţat următoarea afirmaţie: dacă a,b,c sunt numere prime de forma
atunci numerele
sunt numere prietene.
Aşa este cazul
numerelor 220 şi 284. Mulţimea divizorilor lui 220
este
(excludem numărul însuşi) iar
cea a lui 284 este
Avem că:
Se vede însă că
aceste condiţii sunt suficiente dar nu şi necesare. Aşa de exemplu numerele
1184 şi 1210, sunt numere prietene căci:
dar nu se respectă cerinţa formei numerelor.
Iată şi alte
perechi de numere prietene:
Numerele de
forma
se numesc „numere Thâbit”.
Calculatoarele
din zilele noastre au enumerat o sumedenie de astfel de numere obţinute pentru
Pentru valorile lui n
din această mulţime numerele a scrise
în baza 2, au o formă particulară deosebită verificată pentru enorm de multe
numere.
O altă procupare a lui Thâbit ibn Qurra, geometria plană, l-a
determinat să găsească noi demonstraţii pentru teorema lui Pitagora.
Iată una dintre acestea. Se construiesc pe laturile triunghiului
dreptunghic ABC, pătratele AHMC, AGEB,
BCLD (de aceeaşi parte a lui BC. Notăm cu F intersecţia prelungirilor laturilor HM şi DL. Este uşor de
verificat că triunghiurile următoare sunt egale:
Pe de o parte avem că
iar pe
de alta
Le
egalăm şi găsim
care este teorema lui Pitagora pentru triunghiul ABC.
Fin cunoscător al geometriei, Thâbit ibn Qurra a găsit o construcţie
ingenioasă pentru heptagonul regulat înscris în cerc, ceea ce nu este la
îndemâna oricui.
Aţi văzut insigna din pieptul vreunui şerif din filmele western. O insignă
originală este un poligon regulat stelat
cu şapte vârfuri. Sigur că este acum uşor de construit folosind un raportor
(deşi împărţirea la 7 presupune o oarece aproximare). Idealul este să
construieşti folosind doar un compas şi o riglă negradată, ceea ce Thâbit ibn
Qurra a reuşit.
[2] Apollonius din Perga (262-190 î.Hr)
– geometru şi astronom, este considerat al treilea şi ultimul mare matematician
din perioada elenistică alături de Arhimede şi Euclid. În opera sa fundamentală
care se numeşte Koniká, el utilizează pentru prima oară noţiunile de
elipsă, hiperbolă şi parabolă.
[3] Eutocius – matematician grec din secolul
al VI-lea.
[4] Denumirea de numere prietene a fost
dată de Pitagora. Se spune că întrebat „cum ar trebui să fie doi prieteni”
acesta ar fi răspuns „să fie unul pentru celălalt ca numerele 220 şi 284”
Interesant si pentru cei care nu se prea pricep la matematica. Felicitari!
RăspundețiȘtergereCornelia Cucu