Gura lumii - fabulă

Vasile Militaru

 

 Într-o bună dimineaţă,
Una dintre raţe, tocmai
Cea mai vorbăreată raţă
Dădu buzna la găină,
Ca vecină.
Şi i-a spus cu groază-n suflet
Prin al ei aprins "mac, mac!"
Că-n zăvoi, un biet răţoi
Într-o clipă blestemată
A-nghiţit pe lac, un...ac.

 Milostivă şi găinaŞi-a lăsat cei zece pui
Şi s-a dus la nişte gâşte
În grădină sub gutui:
-"Săriţi iute, că răţoiul
a-nghiţit pe lac un… cui!"

Gâştele şi-au luat zborul
Însă una dintre ele
A trecut pe lângă turma
Oilor de pe vâlcele.
Şi plângând amar le-a spus:
"-Săriţi iute, că răţoiul
A-nghiţit pe lac un...fus!"

Oile-o porniră-n goană
Şi-ntr-un glas cu mieii lor
Behăiau nenorocirea
În auzul tuturor.
Dar berbecul ce-ntre ele
Se credea cel mai isteţ
În galop s-a dus la turma
Unor porci cu părul creţ
Şi le spuse plângăreţ:
"-Săriţi iute, că răţoiul
a-nghiţit un...făcăleţ!"


Cei vreo două mii de porci
Graşi, de nu puteai din baltă
Cu prăjina să-i întorci,
Ca trăzniţi de-această veste
Îşi pierdură bieţii firea.
Şi-au "zburat" spre locul unde
s-a-ntâmplat nenorocirea.

Însă Ghiţă, cel mai tânăr
Şi mai plin de-al milei har
Dădu fuga la măgar
Şi găsindu-l într-o luncă,
Plin de muncă,
Adică... dormind pe-o vatră
De aglici şi de sulfină,
Ghiţă, doborât, suspină:
"-Sări, măgare, că răţoiul
A-ngiţit azi o...prăjină!"

Auzind aşa, măgarul
A pornit cu fruntea cruntă;
Şi cum drumul prin pădure
Trecea chiar pe lâng-o nuntă,
Miri fiind un ţap ca neaua
Şi-o căpriţă mică, brună,
Lupul naş, iar vulpea nună,
Se-opri-ntre ei măgarul
Şi făcând privirea roată,
A strigat cu toata gura,
Să-l audă nunta toată:

"-Fraţilor, vă cer iertare
Că pe faţa tuturor
Cât surâde-atâta soare,
Eu trag umbra unui nor.
Jos, lângă zăvoi, răţoiul,
Azi, mâncând nişte pilaf,
a-nghiţit nenorocitul
un... lung stâlp de telegraf!
Şi cu stâlpu-nfipt în pântec
Şi-n gâtlej, plutind pe ape,
El aşteaptă ajutorul
Tuturor, de pot să-l scape."

Glasui aşa măgarul
Cu deplânset şi ochi scurşi.
Şi-ntr-o clipă nunta toată,
Mii de lupi, de vulpi, de urşi,
Mii de cerbi şi căprioare,
Bufniţe şi ciuhurezi,
Mii de pupeze cu pene
Cum la alte zburătoare
Nu mai vezi,
O porniră într-un suflet
Cu măgarul, spre zăvoi
Unde soarta nemiloasă
Doborâse pe răţoi.

Însă cei plecaţi în fugă
De la nuntă, de la cântec
N-au răzbit pân'la răţoiul
Urgisit, cu stâlpu-n pântec.
Că-mprejuru-i, cât e zarea,
Într-o uriaşă gloată
Fierbeau câte orătănii
Vieţuiesc în lumea toată.
Fără chip să se urnească
Înainte sau 'napoi,
Dornici toţi să vadă chinul
Sărăcuţului răţoi.

În amurg veni şi leul
Într-un car cu de-aur roate
Şi fiind el împăratul
Orătăniilor toate,
Tot norodul, într-o clipă,
La o parte a fost dat
Făcând loc, precum se face
Pentru-oricare-mpărat.


Şi-mpăratul văzu ...altfel,
Cum pe malul unui lac,
năbuşit de orătănii,
un răţoi privea buimac.
"-Ce-ai păţit?"-grăi-mpăratul
Când aproape fu ajuns.

Iar răţoiul i-a răspuns:
"-Din ce spune hărmălaia
Doar atâta-i adevăr:
că pe lac, azi-dimineaţă
înghiţii un fir de... păr!"

Leul a grăit în clipa
Următoare, către gloată:
"-Câte spune gura lumii!...
Lumea-i josnică, netoată,
Ea le face din mic mare
Şi din apă face praf.
Şi, vedeţi ce-a fost în stare?
Dintr-un fir de păr subţire
Făcu…stâlp de telegraf ! »