harmonie

Aleile din Carnac

               

                Cum se poate face, subtil, fără ostentaţie, promovarea istoriei unui popor precum şi a zonelor turistice ale unei ţări?

                Chemi un actor mare, fie el Gérard Depardieu, şi faci un film, chiar o comedie, nu neaparat un film istoric, încredinţându-i rolul unui personaj din benzile desenate şi din desene animate. Succesul comediei a dus la o serie de filme ale căror eroi Astéx şi Obélix (ultimul, lansat anul acesta, „Astérix et Obélix: au service de sa majesté”) sunt autorii unor aventuri prin Galia, în una din serii ajungând şi la Carnac. 

                Carnac este o localitate în  regiunea Bretania, Franţa.

Se găsesc aici unele dintre cele mai mari monumente ridicate de om, alcătuind cel mai important complex megalitic din lume.  O movilă artificială, care are în vârful său un stâlp de piatră, este de fapt un tumul, cu intrarea înspre direcţia din care răsare spoarele la solstiţiul de iarnă. Se află aici un coridor de piatră care conduce la o încăpere cubică, tot din piatră, care adăposteşte generaţii succesive de oameni ai neoliticului. Este cea mai veche construcţie umană din Europa, cu aproape 2000 de ani mai veche decât Stonehenge sau piramidele egiptene.

Natura sacră ieşită din comun a zonei din jurul localităţii Carnac conferă ansamblului de megaliţi străvechi o faimă greu de egalat. Mii de pietre rămase în picioare până astăzi, chiar dacă generaţii de agricultori din zonă au provocat cu sau fără voia lor, distrugeri destul de mari. Patru aliniamente impresionante se întind pe o distanţă de aproape 8 kilometri, străbătând  chiar şi  pădurile regiunii.

Cel mai mare dintre ansambluri se află în vecinătatea cătunului Le Ménec de lângă Carnac, unde câteva din casele actuale sunt înconjurate de de o elipsă alcătuită din pietre verticale aşezate unele lângă altele.  Alcătuite din 70 de megaliţi cu o înălţime medie de 1,2 metri, această incintă are un diametru de circa 100 de metri, dar pare neînsemnată în comparaţie cu aleile de megaliţi din apropiere.  

La est  de incinta din Le Ménec  se găsesc 1099 de pietre dispuse în 11 alei care se întind cât vezi cu ochii. Pietrele sunt aranjate după mărime, începând de la incintă, unde cea mai înaltă are 3,7 metri  şi scăzând treptat spre capătul şirului până la 0,9 metri. Aleile nu sunt drepte, ci se înscriu pe o curbă arcuită uşor spre nord-est, încheindu-se cu o altă incintă de pietre. Aliniamentele din le Ménec sunt suficient de impresionante prin lungimea lor, dar la mică distanţă spre est se găsesc pietre şi mai mari, pe aleile de la Kermario,  denumite „sălaşul morţilor”.

Cei mai mari megaliţi de aici depăşesc 7 metri înălţime şi, la fel ca cei din le Ménec, descresc rapid pe măsură ce înaintezi spre capătul aliniamentului de 1,2 kilometri. Cel de-al treilea aliniament de pietre se află şi mai spre est, lângă Kerlescan, „locul arderii” şi conţine şi o incintă acoperită de formă aproximativ pătrată.

               

După această sumară descriere a locurilor, ne întrebăm, la ce vor fi folosit în timp, cine le-a construit, ce semnificaţie au? Cât timp o fi fost necesar pentru a înşirui atâtea pietre?

Legendele spun că şirurile de stâlpi sunt soldaţi romani transformaţi în stane de piatră de către Cornély, un sfânt originar din Carnac. Se spune că a fost papă al Romei între anii 251 şi 253 şi că însoţit de soldaţi el a ajuns în Bretania până la ţărmul mării, care i-a fost oprelişte. Atunci sfântul printr-un simplu semn al crucii şi-a transformat soldaţii în stane de piatră (Ţinând însă cont de vechimea aliniamentelor, ce sfânt, ce cruce  în mileniul V î. Hr.?). Pentru a-şi transporta bunurile el folosea boi, devenind astfel patron al turmelor de vite. Centru al devoţiunii faţă de acest sfânt, biserica parohială din Carnac are imaginea acestuia  înconjurat de megaliţi şi binecuvântând doi tauri. În fiecare an sătenii din regiune îşi aduc vitele la biserică pentru a fi binecuvântate. Să fie oare sărbătoarea acestui sfânt (prin septembrie) o continuare a unui vechi ritual păgân, în cadrul căreia  puterile magice ale pietrelor erau invocate spre a vindeca animalele bolnave? Mai ales că  în urma săpăturilor efectuate prin partea locului s-au găsit foarte multe resturi de oase de animale?

Se mai  presupune că au fost ridicate de druizi în perioada când stăpâneu  Galia şi că ar fi fost un imens cimitir sau un ţinut special dedicat jertfelor sângeroase, dovadă fiind  fragmentele de oase, urme de cenuşă – probabil provenită din sacrificii, evidenţiate de săpăturile arheologice efectuate în zonă. S-au găsit de asemenea fragmente de „arme” dar nu a putut fi găsită o explicaţie nici a formei acestora, nici a modului de folosire.

Dacă însă se ia în calcul faptul că absolut toate aliniamentele sunt alcătuite din pietre aranjate în ordine descrescătoare, că din anumite poziţii se observă răsăritul Soarelui la solstiţiu, atunci se poate ca aici să fi fost amplasat un imens calendar astronomic, un loc din care se puteau face observaţii asupra mişcării Soarelui, Lunii şi stelelor. Cea mai importantă piatră din cadrul acestui observator pare să fi fost megalitul, astăzi spart,  cunoscut sub numele de El Grah (Piatra Zânelor). Cele patru bucăţi uriaşe în care s-a sfărâmat menhirul zac şi astăzi la extremitatea unui fost tumul, ceea ce ar sugera că piatra putea avea de-a face mai mult cu ritualuri dedicate morţilor.

 Dar de pe vârful unor tumuli şi pietre răspândite în jurul Pietrei Zânelor pe o rază de 13 kilometri, folosind ca reper marele megalit, puteau fi observate răsăriturile şi apusurile de Lună în momentel cele mai semnificative ale anului astronomic.

Rămân totuşi întrebări legate de metoda de transportare a megaliţilor, care au greutaţi de 1-2 tone dar există şi din aceia de peste 300 de tone.