3/25/2015

Bicornul lui Napoleon

BICORNUL LUI NAPOLEON




La 20 martie 1815 Napoleon Bonaparte  abia scăpat de pe insula Elba, însoţit de o armată formată din 1100 de soldaţi,  înconjurat de multi veterani şi de o parte din generalii care i-au rămas fideli, a reocupat tronul Franţei. Într-o scurtă perioadă a reuşit să adune o importantă armată, şi în iunie, pe 14 a ajuns la graniţa cu Belgia iar pe 18 s-a  angajat în bătălia finală, la Watterloo, bătălie care i-a fost fatală, eşecul fiind atât de umilitor pentru marele bărbat, încât cuvântul "Watterloo" a devenit sinonim pentru  "înfrângere zdrobitoare".
Cei 200 de ani care au trecut nu au diminuat însă celebritatea lui Napoleon, imaginea pe care a lăsat-o posterităţii fiind remarcabilă, el fiind apreciat atât pentru victoriile sale, cât şi pentru faptul că soldaţii şi implicit poporul l-au iubit, sau chiar l-au adulat, iar de aici până la cultul personalităţii sale nu a mai fost decât foarte puţin.  Astfel că pictura (să notăm doar celebrele tablouri ale lui David) sau arhitectura franceză (podul Austerlitz sau Arcul de Triumf din Paris) au înlesnit păstrarea faimei sale.
Astăzi nu l-ar mai picta nimeni pe Napoleon, dar de exemplu o licitaţie la care se vând obiecte care i-ar fi aparţinut, ţine pagina numărul unu al ziarelor.
 Aşa este cazul unor licitaţii organizate de casa Osenat în oraşul Fontainebleau care au vândut o scrisoare, contractul de căsătorie cu Josephine, un inel şi câte altele. Celebra pălărie "bicorn"  purtată în timpul bătăliei de la Waterloo a fost achiziţionată anul trecut pentru colosala sumă de 1,9 milioane .
Se ştie că în epocă armata era dotată cu astfel de pălării, dar soldaţii le purtau cu colţurile în faţă,  Napoleon făcându-se remarcat pe câmpul de luptă prin aceea că purta pălăria cu colţurile aliniate cu umerii. În cei 15 ani ai Imperiului Napoleon a avut mereu câte 12 pălării, în total aproape 120, una costând vreo 60 de franci. Astăzi în câteva muzee ale lumii se mai păstrează 20-30 de astfel de pălării.
            Cea vândută anul trecut are o istorie la fel de celebră: a ajuns iniţial în posesia veterinarului şef de la grajdurile imperiale de la începutul secolului al XIX-lea, vândută apoi casei de licitaţii Drouot din Paris, cumpărată mai târziu de Casa Regală din Monaco, cea care a şi creat un muzeu unde sunt prezentate foarte multe obiecte care i-au aparţinut lui Napoleon: portrete, busturi, o sabie, medalii dar şi ochelarii sau ceasul de buzunar, etc.
            Anul acesta vor fi manifestări deosebite la Watterloo marcând cei 200 de ani – de exemplu va fi reconstituită parţial chiar bătălia. Bicornul lui Napoleon şi chipiul ducelui de Wellington vor fi expuse în muzeul care va fi amenajat pentru miile de vizitatori aşteptaţi.
            Dar puţini ştiu că bicornul lui Napoleon este celebru şi în matematică.
            Gohierre Gaston de Longchamps (1842 -1906) a fondat în 1880 o reputată revistă de matematică – Journal de Mathematiques speciales în care a publicat multe din studiile sale privind teoria numerelor, integrale euleriene sau curbe algebrice dar şi numeroase construcţii geometrice (punctul lui Longchamps) precum şi locuri geometrice. În 1897 apare Note sur le bicorne, o interesantă reprezentare a celebrei forme a pălăriei napoleoniene. Asta nu înseamnă că pălărierii parizieni care  confecţionau renumitele obiecte aveau ceva cunoştinţe de matematică – îndemânarea şi simţul măsurii şi cel estetic erau suficiente. Longchamps a găsit, peste zeci de ani, o analogie a formei cu un loc geometric interesant.


Iată despre ce este vorba: fie două cercuri  (a) şi (b) de centre A(0,-a) şi B(0,a) şi P(x,Y) un punct oarecare pe cercul (b). Fie (p) polara lui P în raport cu cercul (a). Perpendiculara pe (Ox) trecând prin P o intersectează în M. Locul geometric al punctelor M este bicornul.
Fie M(x,y).  Scriind pe de o parte ecuaţia cercului (b) şi pe de altă parte diviziunea armonică           (P, M, M1, M2) ,  adică 
avem 

 care devine:
  şi eliminând   
,
  care este ecuaţia bicornului, sau făcând o translaţie de vector u(0,a), după calcule ecuaţia devine,  .
           


 Bibliografie:  Chronomath, serge.mehl.free.fr