1/23/2013

DOAMNA LINIILOR

Doamna liniilor


Desenele din Nazca sunt celebre mai ales datorită unei femei, nemţoaica Maria  Reiche, matematician, astronom, arheolog, geograf, lingvist, având pentru toate acestea girul Universităţii din Dresda, unde studiase. În plus era cunoscătoare a cinci limbi. Cu aceste calităţi a fost a fost selectată ca profesoară pentru copiii consulului german la Cuzco, în Peru. A avut mereu probleme de sănătate. Dacă mai întâi şi-a pierdut un deget (o înţepătură în spinul unui cactus i-a provocat o cangrenă), cu timpul bolile s-au accentuat, a suferit de boli de piele, şi-a pierdut vederea, a suferit de boala Parkinson, ajungând în scaun cu rotile, şi a sfârşit de cancer ovarian în 1998 (era născută
                în 1903).
                Bolile nu au împiedicat-o să devină profesor la Universitatea din Lima în 1934 şi câţiva ani mai târziu, asistenta profesorului american Paul Kosok, profesor de istorie la Long Island Universitz, în Brooklin, New York. El a studiat iniţial sistemele de irigare peruviene vechii peruvieni şi această preocupare l-a condus la o alta, măreaţa descoperire de la Nazca.
                 În perioada solstiţiului de vară din 1941 el a observat că liniile care apăreau pe sol, linii care existau dintotdeauna dar cărora nimeni nu le dăduse atenţie, par a reprezenta ceva anume, nefiind încă lămurit, ce.  A fost momentul în care Maria Reiche şi-a descoperit vocaţia: ce reprezintă liniile? Văzute de la înălţime poate au o anumită semnificaţie! Până atunci câţiva piloţi le văzuseră, vorbiseră despre acestea, dar atât, ceva spectaculos şi atât. Aşa şi era, şi după ce l-a convins pe pilotul unui elicopter utilitar să o ia la bord s-a lămurit că avea dreptate. Liniile erau trasate pentru a fi văzute din înalt!
                Pe o suprafaţă de 520 km2, în pampasul peruvian, se află o multitudine de desene ciudate, care stârnesc imaginaţia celor care află desore existenţa lor.  Acum se ştie că toate liniile şi figurile ciudate desenate pe sol au fost obţinute prin îndepărtarea primului strat de pietre de la suprafaţă, dând la iveală solul galben de dedesubt. Probabil lucrările au fost efectuate manual, căci lucrările arheologice nu au dus la descoperirea vreunor urme care să confirme existenţa animalelor de povară sau a vreunui mijloc de lucru cât de cât mecanizat.
                Figurile ce apar în deşert reprezintă un păianjen, o maimuţă (coincidenţă bizară, labele anterioare ale maimuţei au doar nouă degete!), o balenă, un peşte, o şopârlă, o floare şi un om cu …aură! Toate au dimensiuni colosale, de exemplu şopârla are 180 de metri lungime. Există 18 forme de păsări, dintre care pasărea colibri poate fi încadrată într-un dreptunghi  cu laturile de  93 şi respectiv 63 de metri iar condorul are o lungime de 275 metri!
                Mai mult mii de fragmente de ceramică, mormane de pietre adunate cu cine ştie ce scop (asemănătoare celor din Europa), rămăşiţe de stâlpi de lemn, o colecţie de statui şi sculpturi în stâncă, toate îmbogăţesc  faimoasa locaţie.
                Ce scop au avut cei care le-au creat?
                Maria Reiche era convinsă că desenele reprezintă poziţia corpurilor cereşti – Soare, Lună, planete, stele, şi că erau folosite pentru a stabili apariţia anotimpului ploios şi timpul prielnic pentru însămânţare sau recoltare, sau pentru prezicerea solstiţiilor şi a echinocţiilor, a eclipselor de Soare şi de Lună.
                Deşertul Nazca seamănă cu un imens caiet de schiţe iar mărimea desenelor precum şi proporţiile lor perfecte au dat multă bătaie de cercetătorilor. Mai ales că de la sol era destul de greu să „desenezi” respectând proporţiile şi armonia! Oare indienii Nazca ar fi putut avea un balon din care să supravegheze lucrările?
                Maria Reiche şi-a petrecut aproape cincizeci de ani din viaţă cercetând misterioasele desene. A cartografiat şi catalogat sute de desene,  dar le-a şi protejat, muncă ce i-a atras renumele de „doamna liniilor”.  Formaţia de matematician a ajutat-o foarte mult în stabilirea preciziilor desenelor, cea de astronom a îndreptat-o către ipoteza calendarului astronomic uriaş, iar cea de arheolog i-a  dat dimensiunea excepţională a moştenirii lăsate de civilizaţiile din vechime. Şi apublicat teoriile într-o carte, „Misterul deşertului”, iar fodurile pe care le-a obţinut din vânzarea ei  i-au permis continuarea cercetărilor. Locuia singură în deşert, şi se considera un fel de custode şi paznic al muzeului natural căruia îi era dedicată. Starea sănătăţii nu a împiedicat-o de fel.

                Unul dintre asistenţii ei consideră că sarcina lui cea mai importantă este cea de a o purta în cârcă, deoarece echipa cu care lucra era conştientă că un singur pas greşit putea şterge dovada care aşteaptă de secole să fie descoperită. Aproape că s-a luptat să apere desenele de hoardele de vizitatori atraşi de reclama puternică făcută de cartea lui Von Daniken  „Carele zeilor”, care emitea ipoteza că liniile ar fi urmele unor piste de aterizare pentru extratereştri!.
                 A reuşit să convingă autorităţile să limiteze accesul publicului în zonă, dar, în acelaşi timp, deschisă la minte, a considerat că minunăţiile trebuie admirate, aşa că a sponsorizat construirea unui turn lângă autostradă, astfel ca publicul putea avea o imagine de ansamblu a liniilor, protejându-le în acelaşi timp.
                Eforturile sale au fost recunoscute atunci când UNESCO a declarat Liniile de la Nazca „World Heritage Site”. Casa în care a locuit în deşert este acum muzeu, iar aeroportul din Nazca îi poartă numele.


1/20/2013

Gura lumii - fabulă

Vasile Militaru

 

 Într-o bună dimineaţă,
Una dintre raţe, tocmai
Cea mai vorbăreată raţă
Dădu buzna la găină,
Ca vecină.
Şi i-a spus cu groază-n suflet
Prin al ei aprins "mac, mac!"
Că-n zăvoi, un biet răţoi
Într-o clipă blestemată
A-nghiţit pe lac, un...ac.

 Milostivă şi găinaŞi-a lăsat cei zece pui
Şi s-a dus la nişte gâşte
În grădină sub gutui:
-"Săriţi iute, că răţoiul
a-nghiţit pe lac un… cui!"

Gâştele şi-au luat zborul
Însă una dintre ele
A trecut pe lângă turma
Oilor de pe vâlcele.
Şi plângând amar le-a spus:
"-Săriţi iute, că răţoiul
A-nghiţit pe lac un...fus!"

Oile-o porniră-n goană
Şi-ntr-un glas cu mieii lor
Behăiau nenorocirea
În auzul tuturor.
Dar berbecul ce-ntre ele
Se credea cel mai isteţ
În galop s-a dus la turma
Unor porci cu părul creţ
Şi le spuse plângăreţ:
"-Săriţi iute, că răţoiul
a-nghiţit un...făcăleţ!"


Cei vreo două mii de porci
Graşi, de nu puteai din baltă
Cu prăjina să-i întorci,
Ca trăzniţi de-această veste
Îşi pierdură bieţii firea.
Şi-au "zburat" spre locul unde
s-a-ntâmplat nenorocirea.

Însă Ghiţă, cel mai tânăr
Şi mai plin de-al milei har
Dădu fuga la măgar
Şi găsindu-l într-o luncă,
Plin de muncă,
Adică... dormind pe-o vatră
De aglici şi de sulfină,
Ghiţă, doborât, suspină:
"-Sări, măgare, că răţoiul
A-ngiţit azi o...prăjină!"

Auzind aşa, măgarul
A pornit cu fruntea cruntă;
Şi cum drumul prin pădure
Trecea chiar pe lâng-o nuntă,
Miri fiind un ţap ca neaua
Şi-o căpriţă mică, brună,
Lupul naş, iar vulpea nună,
Se-opri-ntre ei măgarul
Şi făcând privirea roată,
A strigat cu toata gura,
Să-l audă nunta toată:

"-Fraţilor, vă cer iertare
Că pe faţa tuturor
Cât surâde-atâta soare,
Eu trag umbra unui nor.
Jos, lângă zăvoi, răţoiul,
Azi, mâncând nişte pilaf,
a-nghiţit nenorocitul
un... lung stâlp de telegraf!
Şi cu stâlpu-nfipt în pântec
Şi-n gâtlej, plutind pe ape,
El aşteaptă ajutorul
Tuturor, de pot să-l scape."

Glasui aşa măgarul
Cu deplânset şi ochi scurşi.
Şi-ntr-o clipă nunta toată,
Mii de lupi, de vulpi, de urşi,
Mii de cerbi şi căprioare,
Bufniţe şi ciuhurezi,
Mii de pupeze cu pene
Cum la alte zburătoare
Nu mai vezi,
O porniră într-un suflet
Cu măgarul, spre zăvoi
Unde soarta nemiloasă
Doborâse pe răţoi.

Însă cei plecaţi în fugă
De la nuntă, de la cântec
N-au răzbit pân'la răţoiul
Urgisit, cu stâlpu-n pântec.
Că-mprejuru-i, cât e zarea,
Într-o uriaşă gloată
Fierbeau câte orătănii
Vieţuiesc în lumea toată.
Fără chip să se urnească
Înainte sau 'napoi,
Dornici toţi să vadă chinul
Sărăcuţului răţoi.

În amurg veni şi leul
Într-un car cu de-aur roate
Şi fiind el împăratul
Orătăniilor toate,
Tot norodul, într-o clipă,
La o parte a fost dat
Făcând loc, precum se face
Pentru-oricare-mpărat.


Şi-mpăratul văzu ...altfel,
Cum pe malul unui lac,
năbuşit de orătănii,
un răţoi privea buimac.
"-Ce-ai păţit?"-grăi-mpăratul
Când aproape fu ajuns.

Iar răţoiul i-a răspuns:
"-Din ce spune hărmălaia
Doar atâta-i adevăr:
că pe lac, azi-dimineaţă
înghiţii un fir de... păr!"

Leul a grăit în clipa
Următoare, către gloată:
"-Câte spune gura lumii!...
Lumea-i josnică, netoată,
Ea le face din mic mare
Şi din apă face praf.
Şi, vedeţi ce-a fost în stare?
Dintr-un fir de păr subţire
Făcu…stâlp de telegraf ! »