9/28/2012

AVEBURY, ASTRONOMIE SAU FERTILITATE!



    În inima Angliei se află urmele unui mare temple megalitic. Cine l-a construt? Când? Cum? Ce fel de ritualuri religioase aveau loc aici?

    Cel mai important grup de monumente neolitice din Marea Britanie se află în jurul oraşului Avebury, în câmpia din nordul comitatului Wiltshire. Aici sunt amplasate, foarte aproape unul de celălalt, cel mai mare mormânt preistoric din Anglia, cea mai înaltă colină artificial (tumul) din Europa şi cea mai vastă incintă megalitică din lume. Complexul de la Avebury se află în apropierea unuia dintre cele mai vechi drumuri din Anglia, Ridgeway, care unea cîndva rutele comerciale dintre Dorset şi minele de silex din Norfolk.
    Dimensiunile megaliţilor din Avebury îţi taie respiraţia. Un anticar englez din secolul al XVII-lea, John Aubrey, scria: ,,este faţă de Stonehenge ceea ce este la Paris o catedrală faţă de o biserică".
    În secolul al XV-lea şi în următoarele, creştinii credicioşi, convinşi că aici a existat un templu păgân, au răsturnat în mod sistematic parte din pietre, sau le-au spart în bucăţi prin încălzirea la foc, urmată de o răcire bruscă prin stropirea cu apă şi prin lovituri de ciocan, iar bucăţile de piatră rezultate au fost folosite la construcţia noilor locuinţe.
    Toţi cercetătorii complexului megalic sunt unanimi în a recunoaşte un extraordinar simţ al grandorii, o mare precizie geometrică a suprafeţelor, o simetrie manifestă, ca să nu mai vorbim de un destul de bun meşteşug al execuţiei.
    Folosind datarea cu radiocarbon, analiza polenului din solurile îngropate, studiul cochiliilor fosificate arheologii au dovedit că megaliţii au fost amplasaţi aici în jurul anului 2700 î.Hr., deşi situl datează din neoliticul timpuriu. Pe de altă parte, resturile de silex, şi de ceramică precum şi oase de animale indică o civilizaţie stabilă începând din 4000 î. Hr. De pe atunci ar fi început ridicarea de monumente primitive servind probabil unor ritualuri şi ceremonii.
Centrul megalitic se întinde pe o suprafaţă de 11,3 hectare şi este alcătuit dintr-un şanţ de incintă adânc de 15 metri şi flancat de două valuri de pământ, cel exterior având diametrul de peste un kilometru, insula de pământ având iniţial 6 metri înălţime. La origine exista aici un cerc larg alcătuit din circa 100 de pietre verticale, dintre care au mai rămas până astăzi doar 17, care închidea în el alte două cercuri mai mici, marcate în present de puţine pietre care au supravieţuit (unele surse spun că ar fi fost iniţial vreo 600 de pietre de toate).


Şanţul nu era dedicat apărării (pentru aceasta ar fi fost mai mult decât suficient câţiva metri înălţime), probabil trebuie să fi fost destinat unor practice religioase. Se apreciază că pentru realizarea şanţului ar fi fost scoşi circa 90.000 metri cubi de pământ şi ar fi lucrat cel puţin 250 de oameni, ceea ce pentru o comunitate mică este destul de mult. Iar pentru ridicarea pietrelor, nu mai spun de aducerea lor, chiar dacă nu de la nişte dinţe aşa de mari cum a fost cazul transportului de blocuri de piatră pentru înălţarea piramidelor egiptene, s-a muncit enorm. În 1934 s-a făcut un experiment şi un şef de echipă cu doisprezece muncitori au lucrat cinci zile pentru a amplasa o piatră de opt tone (relativ mică faţă de unele dintre cele existente).
S-au făcut tot felul de presupunei în legătură cu originea şi utilitatea acestor megaliţi.
Una ar fi aceea că americanii nativi din Munţii Apalaşi, au traverst Atlanticul, în perioada antichităţii, spre a construi monumentele megalitice din sudul Angliei, nu doar cele e la Avebury, ci şi cele de le Stonehege şi altele. Ciudată teorie!
Alta spune că acest centru s-a înălţat în perioada medievală timpurie pentru a omagia bătăliile regelui Arthur, războinicii ucişi fiind îngropaţi aici.
În secolul al XIV-lea unul dintre megaliţi s-a răsturnat (nu cred că fără un motiv în care să nu fie implicat factorul uman) prinzând sub el un om. Când în secolul XX arheologii au excavat aici pentru a determina motivele pentru care piatra era răsturnată, ceea ce nu li se părea în firescul ansamblului, i-au găsit osemintele. S-au vehiculat o serie de presupuneri. Una mai plauzibilă ar fi aceea că omul era probabil un chirurg-frizer care călătorea prin ţinut spre a-şi oferi serviciile, şi s-a întâmplat să fie aici când piatra s-a răsturnat. Lângă schelet s-a găsit o pungă de piele în care era un foarfece e fier (de aici presupunerea că ar fi fost frizer – de obicei frizerii erau şi dentişti şi chirurgi), câteva monede datate 1320-1325, şi o lance. Piatra fiind deosebit de grea – aproximativ 13 tone, nu a putut fi dată de o parte, chiar dacă localnicii ar fi vrut să-l ajute.
Deoarece pietrele erau de generaţii acolo, o legendă spune că sătenii credeau că acestea sunt puse acolo de diavol, şi sub influenţa unui preot creştin de prin partea locului (istoria îi păstrează şi numele), au încercat să le răstoarne pentru a le risipi efectul nefast pe care, credeau ei, îl aveau asupra vieţii lor. Frizerul nostru s-ar fi oferit să îi ajute, dar şi-a găsit sfârşitul sub una dintre pietre.
Clasificate după mărime şi poziţie, unele mai mari şi verticale ar putea fi simbolul masculinităţii, altele mai mici (dacă s-ar putea numi mici!) ar sugera feminitatea. Altele ar putea reprezenta nişte persoane ghemuite, dar nu se cunoaşte ce ar semnifica.
Alte ipoteze ar fi că aici exista un templu roman, sau o şcoală druidică, sau o reprezentare sacră a oului şi a şarpelui, sau un planetariu, sau un uriaş calendar astronomic.
O explicaţie ceva mai realistă este dată de arheologul britanic Michael Dames. Acesta sugerează că pietrele erau "un ansamblu coerent destinat să găzduiască un spectacol anual, fiecare construcţie servind pe rând la celebrarea unui anumit moment din calendarul agricol legat de un eveniment corespunzător din ciclul vieţii umane".
Ipoteza unui calendar astronomic este cea mai plauzibilă dacă ţinem cont de ,,coincienţele" geometrice care apar pe schema construită peste harta centrului megalitic, şi care pare a avea destul de puţine semnificaţii faţă de cele ce s-ar putea să fi fost iniţial.
Între anumite pietre se putea observa soarele la echinocţii sau solstiţii. Templul de pietre dinspre nord ar fi "templul lunar" iar cel sudic, "templul solar"
Un număr mare de pietre sunt dispuse sub forma, destul de exactă, a unui cerc cu raza de 331,6 metri – cel mai mare cerc de piatră din Marea Britanie. Având în vedere că ar fi amplasate astfel încă din neolitic, este deja o mare realizare. Cele două cercuri mai mici, cu razele de 98m de metri şi respectiv 108 metri, sunt mai corecte.

- Există patru intrări, pe care le-am notat A, V, S, T;
- Linia care uneşte V cu centrul B al unui dintre cele două cercuri este axa est-vest, iar perpeniculara pe aceasta, NS, direcţia nord –sud, uneşte intrarea dinspre sud cu una dintre pietrele exterioare cercului, cea mai ieşită în afară, probabil astfel aşezată ca să indice nordul;
- Axele
intrărilor, AS şi VT sunt perpendiculare;
- Triunghiul NVE este dreptunghic, la fel şi triunghiul VES;
- Primul triunghi are catetele în raportul 4/5, iar cel de-al doilea are laturile proporţionale cu numerele pitagorice 3, 4, 5;
- Raportul dintre NS şi EV este de 19/12, 19 reprezentând perioada ciclului metonic a Lunii, (Luna Nouă are loc în aceeaşi zi a anului o dată la 19 ani);
- Linia care trece (aproximativ) prin central O al cercului mare, NQ, este tangentă la cercul mic aşa cum este şi NS (tangentă în cerc la E);
- V şi T sunt coliniare cu O, central cercului mare.
    Însă una dintre cele mai interesante interpretări este alta. Faptul că în secolul al XIX-lea copiii obişnuiau încă să danseze în jurul unui stâlpi cu panglici (maypole) ridicat chiar în incinta e la Avebury, pare să indice o legătură directă cu ritualurile de acum patru mii de ani. Că acest dans s-a păstrat şi în tradiţia altor popoare, este cu totul altceva. Sau că pe la începutul secolului trecut acesta era un dans obişnuit la sărbătorirea zilei de 1 Mai, sau că festivalurile actuale pigmentează evenimentele cu spectaculosul dans.

    La Avebury, se presupune că în zilele importante din calendarul muncilor agricole se organizau festivităţi care cuprindeau dansuri, procesiuni de-a lungul aleilor de stâlpi de pietre, şi se prezentau ofrande zeităţilor şi spiritelor fertilităţii. Erau făcute probabil sacrificii de animale şi poate chiar sacrificii umane. Vasele de ceramică, fructele, ramurile şi silexurile sparte găsite îngropate pe una intre alei par să fi constituit ofrande ritualice. Alte obiecte descoperite în incintă, precum cuţite şi oseminte umane par şi ele să fi avut o astfel de semnificaţie. Vecinătatea unor tumuli a născut speculaţia cum că rămăşiţele strămoşilor erau purtate spre Avebury de-a lungul aleilor sacre. Cei vii invocau poate spiritul strămoşilor, în ritualuri menite să asigure fertilitatea turmelor de oi, a pământurilor sau a oamenilor.
    Festivităţile cuprindeau probabil şi ritualuri sexuale, o astfel de magie imitativă fiind adesea folosită pentru a stimula fertilitatea. Unele dintre obiceiurile tradiţionale din Anglia, au un simbolism sexual. Este cazul dansului despre care spuneam.
    Şi totuşi, ce i-a împins pe constructorii din Avebury să facă eforturi atât de mari necesare pentru amenajarea complexului neolitic? Pare rezonabil de crezut că aveau nevoie de un spaţiu bine definit pentru ritualurile lor, dar la ce serveau uriaşele pietre verticale? În afara de faptul că simbolizau elementul masculin şi pe cel feminin, pietrele jucau probabil un rol aparte în festivităţile de la Avebury. Cercetările actuale investighează posibilitatea ca pietrle ridicate în poziţie verticală să fie acumulatoare şi transmiţătoare a energiilor naturale ale pământului. Astfel de energii au fost deja înregistrate cu instrumente ştiinţifice, iar persoanele dotate cu o sensibilitate deosebită pot simţi această energie cu mâinile goale. Populaţiile preistorice, trăind în armonie cu natura, erau probabil mult mai sensibile decât omul modern la influenţele subtile care emană din pământ. Ideea că pietrele jucau un rol special în ceremoniile din Avebury, transmiţând participanţilor energiile telurice, merită luată în calcul.
Adică, Avebury era nu doar un centru de fertilitate sau locaţia un ui calendar astronomic, ci şi o veritabilă " centrală energetică" preistorică.

























 

9/24/2012

CONSTANTIN BRÂNCUŞI, simplitatea tăieturii de aur

"Simplitatea nu este un scop în artă dar se ajunge la simplitate fără voie, apropiindu-ne de sensul real al lucrurilor", este un citat din marele sculptor. Am găsit comentarii de genul: "Domnişoara Pogany a lui Brâncuşi este prea simplă". Tocmai în asta constă frumuseţea şi perfecţiunea, comentatorii găsindu-le cumva inconştient. În asta constă frumuseţea unei opere de artă, să-i admiri simplitatea!
Domnişoara Pogany a fost un timp muza şi iubita lui Brâncuşi. Începând din 1913 el a realizat mai multe variante ale acestei lucrări, intitulate toate Mademoilelle Pogany, varianta I, II, etc, şi toate respectă o anumită geometrie, şi anume cea legată de tăietura de aur.

 

Aşa cum am explicat altădată, construcţia pentagonului regulat este stâns legată de construcţia lui j - numărul de aur.
Chipul femeii se înscrie în triunghiul A'C'D' care este un triunghi de aur (despre care am mai vorbit), baza fiind, după cum se vede, latura pentagonului regulat înscris în cerc, conturul feţei fiind tangent celorlalte două laturi ale triunghiului (triunghiul galben). Conturul craniului este tangent la două laturi alăturate ale decagonului regulat înscris în acelaşi cerc. Axa sculpturală urmează cu o uşoară pliere în interior, înălţimea aceluiaşi triunghi. Asimetria volumului faţă de această axă, la bază, se compensează spre dreapta, devenind aproape simetrie faţă de latura A'C', materializată accentuat prin una din cele două mâini împreunate. Cealaltă mână intră în compoziţie pe diagonal CE. Ambele mâini, dar aceasta din urmă mai mult, se îndoaie uşor în dreptul intersecţiei celor două drepte. În acest fel, întreaga compoziţie capătă o uşoară mişcare între diagonalele AD şi respectiv A'D' – care sunt paralele. Cele patru diagonale orizontale paralele ale decagonului marchează, proporţionând, nivele importante ale portretului: C'D' este parallelă cu tangenta în creştetul capului, BE dă direcţia liniei ochilor, B'E' reprezintă intersecţia dintre linia gâtului şi a mâinii drepte, iar CD este baza compoziţiei de bronz pe piedestalul de marmură. Mai mult, arcadele sprâncenelor urmăresc îndeaproape diagonalele B'D' şi C'E' , care împreună cu AC, AD şi orizontala BE definesc compoziţia , măsura şi expresia celor doi ochi, care adună oarecum priviri din direcţiile vârfurilor D', C', A, B, E şi le concentrează în direcţia vîrfului A' şi pe latura CD. Linia liniar redusă a gurii marchează centrul cercului în care se înscrie toată compoziţia.
În unele variante capul Domnişoarei Pogany apare uşor înclinat spre stânga, dar chiar dacă cercul se rostogoleşte şi el uşor spre stânga, toate liniile conexe se rostogolesc odată cu acesta, sunt invariante, deci toate caracteristicile sunt păstrate.
Povestea Păsării lui Brâncuşi are şi o rezonanţă amoroasă dar şi de gheşeft. Una dintre variantele Păsării, i-a stîrnit interesul unei colecţionare celebre. Este vorba de Peggy Guggenheim, care a fost într-o perioadă şi soţia lui lui Max Ernst, dar aşa cum se descrie ea însăşi fost "amanta moderniştilor". După ce tatăl său – un magnat evreu, a murit în urma tragediei Titanicului, ea a devenit unica sa moştenitoare. La vremea aceea o avere de 2,5 milioane de dolari era impresionantă. Având un deosebit simţ practic dar şi o cultură solidă, a plecat la Paris şi s-a concentrat pe colecţionarea de lucrări valoroase la preţuri mici. Aşa a devent prietena şi iubita multor artişti ai vremii. I-a cunoscut pe Kandinsky, Duchamp, Pollock, Dali, Mondrian, Picasso, Brâncuşi. Despre sculptorul român a spus că este "un amestec de ţăran viclean şi Dumnezeu adevărat".
Chiar dacă relaţia lor era una deosebită, Peggy, Peghiţa, cum o alinta maestrul, nu a reşit să achiziţioneze Pasărea pe care o dorea, cu mai puţin de 4000 de dolari, ceea ce ei i s-a părut foarte mult (o variantă a Păsării s-a vândut la o Casă de licitaţi, acum câţiva ani cu 27 milioane de dolari!), dar a acceptat preţul.

Geometria Păsării este tot geometria pentagonului regulat. Dacă înălţimea ei este într-adevăr (s-ar putea verifica la Veneţia, acolo unde este colecţia Peggy Guggenheim!) de 61,9 cm, ea ar fi cu o eroare infimă, un multiplu de zece al inversului numărului de aur. Se ştie că

 
Se observă că triunghiurile ascuţite ACD şi A'C'D'sunt triunghiuri de aur iar diagonala C'E' marchează punctul de inflexiune între linia pieptului şi a gâtului păsării.
Trei dintre lucrările lui Brâncuşi aflate în colecţia Peggy Guggenheim, Muza, Măiastra şi Pasărea în văzduh


 "Pasărea măiastră este un simbol al zborului ce îl eliberează pe om din limitele materiei inerte. Aici am avut de luptat cu două mari probleme. Trebuia să arăt în formă plastică sensul spiritului, care este legat de materie. Concomitent, trebuia să fuzionez toate formele - într-o unitate perfectă. Chiar formele contradictorii trebuiau să se unifice într-o comuniune nouă, finală, în filosofia mea asupra vieţii, separarea materiei de spirit şi orice soi de dualitate rămân o iluzie. Sufletul şi lutul formează o unitate. Prin acest oval al trupului Păsării măiestre, eu am separat şi am combinat două mişcări imperioase - una deasupra ovalului şi alta dedesubt. Mă întrebam singur: cum trebuie să balansez oare formele pentru a da Păsării un sens al zborului -fără efort? După cum observaţi, am reuşit cumva să fac ca Pasărea măiastră să plutească."
(Constantin Brâncuşi)



 

 

 

 

 

9/19/2012

Glastonbury, legende şi adevăr (2)

(2)

         Micul, dar animatul orăşel de provincie a găzduit între 1914 şi 1925 un festival de muzică clasică şi de teatru, iar din 1970 aici are loc cel mai mare festival de muzică din Europa. Organizatorul festivalului, un agricultor din Somerset, Michael Evans, a luat iniţiativa după ce a a ascultat un concert Led Zeppelin în aer liber, rezonanţa în câmp deschis fiind impresionantă. Dacă în primul an al festivalului au fost 1500 de spectatori şi intrarea costa 1£, spectatorii primind gratuit lapte de la agricultorii din vecinătate, acum poate găzdui 250.000 de spectatori, iar în 2011 biletul de acces a costat 195 £. Din 1980 unul dintre organizatori a devenit şi Arabella Churchill (nepoată a lui Sir Winston Churchill) care a înfiinţat Children's World Charity, beneficiile festivalului fiind donate către această organizaţie sau către Greenpeace sau CND (Campania pentru dezarmare nucleară). Buna organizare este asigurată de echipe numeroase de voluntari.
Un câmp întreg este destinat corturilor spectatorilor, sistemele de sunet au o putere totală de 650.000 de Waţi, există două rezervoare cu apă având capacitatea totală de 2.000.000 litri, sunt peste 4000 de toalete ecologice, duşuri solare, servicii de catering, un seviciu de reciclare a deşeurilor, transport public extrem de riguros organizat ce asigură sosirea şi plecarea spectatorilor în timp record. Interpreţii invitaţi au fost întotdeauna nume mari ale muzicii. Van Morrison, Elvis Costello, Sting, Bob Dylan, Robbie Williams, Paul Mc Cartney, Stevie Womder, U2 (care a interpretat o compoziţie proprie dedicată trandafirilor sacri de aici, The flowering rose of Glastonburi), Beyoncé, Lady Gaga sunt doar un număr foarte restrâns de artişti care au evoluat pe Pyramid Stage (scena, o cupolă imensă pe care pot urca 250 de oameni).
Caracteristic este că festivalul are loc în cel mai apropiat wekend de solstiţiul de vară (legătura cu legendele este evidentă!). Mai mult, aproape în toţi anii ploile au inundat pur şi simplu zona, noroiul punând stăpânire pe tot terenul, dar acest lucru nu strică deloc buna dispoziţie a participanţilor sau a spectatorilor. Sezonul festivalului din 2010 a fost cel mai însorit, trei zile consecutive cu 300. Anul acesta, coincidenţa cu Jocurile Olimpice i-a făcut pe organizatori să renunţe în favoarea marelui eveniment; rezervarea de bilete pentru ediţia 2013 se va deschide pe 7 octombrie 2012, iar biletul va costa 205£.
Iar una dintre melodiile interpretate de Lady Gaga în 2009 pe scena festivalului  se găseşte aici: http://www.youtube.com/watch?v=bQvtrYctFBM Lady Gaga Eh,Eh (Nothing else I can say) (Glastonbury Music Festival)




Glastonbury, legende şi adevăr? Care este legătura între regele Arthur şi Lady Gaga,

Glastonbury, legende şi adevăr

(1)

     Misterele care înconjoară bătrâna Anglie fac să sporească interesul pentru locurile sacre care sunt împrăştiate pe tot teritoriul ţării. Istoria veche este cu atât mai fascinantă cu cât este îmbogăţită de numeroase întrebări care nu au nici acum, în secolul al XXI-lea, răspunsuri certe. Este un loc impregnat de o bogată tradiţie de legende, istorii cavalereşti şi mituri. Glastonbury este unul dintre aceste locuri.
A fost oare regele Arthur îngropat în incinta abaţiei de aici? Sau poate Sfântul Graal este ascuns în Chalice Well? Există vreun labirint care conduce în spirală spre vârful colinei din Glastornbury? Zvonul că aici este ascuns un zodiac natural se bazează pe ceva concret? Ce este festivalul Glastonbury?
          Glastonbury era, pe vremea când s-au aşezat aici primii creştini, o regiune - un fel de insulă înconjurată de malaştini. În literatură chiar este asociat cu legendara insulă Avalon. În jurul anului 705 a fost ctitorită aici o mânăstire, care a devenit în secolul al X-lea abaţie benedictină, apoi de-a lungul timpului au apărut edificii de piatră - din care s-au mai păstrat doar ruine. Lady Chapel, parte a abaţiei, e înălţată pe locul unei biserici gotice din secolul al XII-lea, care, aşa cum se întâmla des în acele timpuri a fost mistuită de flăcări. Aceasta este chiar "Biserica Veche", întemeiată după cum spun legendele de Iosif din Arimateea, bogătaşul care a înfăşurat trupul lui Isus şi l-a depus în Mormânt. Conform legendelor, Iosif a călătorit pe mare, a ajuns în Glastornbury, a coborât pe ţărm şi sprijinit în toiag a început să se roage; toiagului i-au crescut rădăcini, transformându-se într-un măceş, iar atunci când un puritan a încercat să taie trandafirul, un spin al său l-a orbit. Pe dealurile din împrejurimi şi acum măceşul înfloreşte de Paşti şi de Crăciun, iar o crenguţă înflorită din acest arbust este tăiată şi trimisă reginei. În timpul solstiţiului de vară se vede răsărind Soarele printre ruinele de aici, ceea ce conferă o altă implicaţie stranie.
         Misterul cel mai însemnat al acestor locuri este cu siguranţă cel legat de regele Arthur. Deşi călugării pretindeau a fi descoperit în 1190 rămăşiţele pământeşti ale regelui şi ale soţiei sale, Guinevere, incertitudini serioase continuă să planeze asupra poveştii, mai ales că probe recente au sugerat că mormântul lui Arthur s-ar găsi la Bridgend, în sudul Ţării Galilor. După ultima sa bătălie, cea de la Camlann, al cărui loc de desfăşurare nu a fost încă identificat, regele rănit de moarte a fost dus pe legendara insulă Avallon. Aici el i-a poruncit lui Sir Beivere să-i arunce sabia, măreaţa Excalibur, iar când cavalerul a azvârlit-o deasupra unui lac, o mână s-a ivit din apele acestuia, prinzând-o. Unde s-a întâmplat strania întâmplare? Poate la iazul, astăzi secat, de la Pomparles Bridge, lângă Glastonbury.
Mormântul din incinta abaţiei a fost descoperit după ce secretul înhumării aici a trupului regelui Arthur i-a fost dezvăluit regelui Henric al II-lea de un bard galez. Regele i-a adus la cunoştinţă acest lucru abatelui de
Glastonbury şi în cele din urmă, odată cu refacerea abaţiei după incendiul din 1184, călugării au săpat în căutarea mormântului. La o adâncime de circa doi metri au găsit o lespede de piatră şi o cruce din plumb cu inscripţia "hic jacet sepultus inclytus Rex Arturius in insula Avalonia" (experţi lingvişti ai secolului XX au concluzionat că stilul latinesc al inscripţiei este caracteristic secolului al XII-lea, ceea ce ar confirma o şarlatanie pusă la cale de călugări, pentru a spori poate misterul care aduna creştinii la slujbe)). La încă 2,7 metri sub lespede se află un sicriu făcut dintr-un trunchi de copac scobit pe dinăuntru, conţinând osemintele unui bărbat foarte înalt (2,40m!) cu craniul spart, şi încă nişte oase mai mici identificate ca fiind ale reginei


Guinevere după resturile de păr blond descoperite alături (deşi legendele o descriu ca pe o brunetă fină cu ochii verzi). Cel mai probabil călugării au descoperit un mormânt anonim, restul fiind invenţii păstrate şi înflorite an de an. Cert e că legenda a prins, Glastonbury a devenit un loc celebru de pelerinaj, mânăstirea fiind cea mai bogată din Anglia. Osemintele au fost reînhumate în 1278, sub o piatră tombală din marmură neagră, în faţa altarului principal din Capela Sfintei Maria (Lady Chapel)
                  Mânăstirea a fost închisă în 1539 din ordinul lui Henric al VIII-lea, dar înainte de a o păsăsi călugării au ascuns toate relicvele, manuscrisele şi comorile în tunelurile şi catacombele care s-ar găsi sub Glastonbury. Mai mult, terasele care înconjoară colina pe care se află turnul bisericii Sfântul Mihail, ar putea marca un
întortochiat drum de pelerinaj, un soi de labirint în spirală (spirala lui Fibonacci?) conducând spre vârful colinei şi datând chiar din vremurile când primii creştini s-au aşezat în Glastonbury. Dealul este străbătut de un vechi "ley" (linie sacră) acoperit astăzi de iarbă, care îl taie în linie dreaptă, legândul de celelalte locuri sacre din împrejurimi, printre care şi Stonehege.
Regele Arthur era legat de istoria colinei printr-o poveste mai veche, înainte chiar de descoperirea presupusului său mormânt. Melwas, regele din Somerset, a răpit-o pe Guinevere, ţinând-o prizonieră la Glastonbury. Arthur însoţit de un pâlc de cavaleri, a plecat să-şi elibereze soţia, închisă într-un loc fortificat, despre care se presupune că s-ar afla chiar pe colină, însă abatele a pus la cale o înţelegere înainte ca lupta dintre cei doi să fi început.
        La poalele colinei se află un puţ vechi, ale cărui ape ţâşnesc cu un zgomot care aminteşte de bătăile inimii. Cum apa are culoare roşietică (din pricina oxidului de fier), puţul a fost botezat şi Izvorul Sângelui. Însă numele lui cel mai cunoscut este fântâna Potirului, căci o tradiţie spune că nepreţuitul Graal a fost ascuns aici. Puţul ar fi fost construi din vechime de druizi, având pereţii din bolovani uriaşi. Vasul legendar este potirul din care Isus a băut la Cina cea de Taină şi pe care Iosif din Amariteea l-ar adus aici la venirea sa în Anglia. Graal-ul avea, se spune, puteri miraculoase, fiind căutat în zadar după dispariţia lui de câţiva dintre cavalerii Mesei Rotunde, tovarăţi ai regelui Arthur. Câte filme se fac şi câte cărţi se scriu şi astăzi relativ la acest subiect incitant! Şi fiecare are ca loc loc de desfăşurare a evenimentelor altă locaţie misterioasă din Anglia, dovadă că şi în acest caz totul ar putea fi simple fabulaţii.
Mai există încă multe mistere legate de aceste locuri. De exemplu, celebrul Zodiac din Glastonbury.
Lucrând la ilustraţiile pentru o carte veche, după manuscrisul din 1200, Înalta istorie a Sfântului Graal, sculptoriţa engleză Katharine Maltwood, a descoperit în configuraţia terenului din regiunea somerset, la sud de Glastonbury, un grup de figuri cu contururi naturale uriaşe. Contururile naturale sunt râuri, poteci, drumuri, şanţuri, şi fortificaţii de pământ, terasamente, care delimitează 12 semne ale zodiacului. Ea chiar a stabilit o legătură între simbolistica acestor figuri şi legendele Sfântului Graal şi ale regelui Arthur. (Foografia, Locuri misterioase, Jennifer Westwood, 1997)
La fel de bărtân ca dealurile care îi servesc drept efigii sau râurile care îl conturează, Zodiacul din Glastonbury acoperă o suprafaţă de aproximativ 30 km2. Înţelegerea semnificaţiei sale cere răbdare şi putere de imaginaţie, el fiind bazat în mare parte pe asociaţii între nume de locuri şi legende. Arthur este Săgetător, regina Guinevere este Fecioară, vrăjitorul Merlin este Capricorn, iar sir Lancester este leu. Glastonbury este plasat în semnul Vărsătorului reprezentat de un phoenix, Fântâna Potirului fiind în ciocul păsării, colina este capul acesteia, iar abaţia este castelul Graalului.
Una dintre pasionatele cercetătoare ale acestei teme, Mary Caine, membră a Ordinului Londonez al Druizilor, a publicat amănunte despre acest zodiac după ce a forografiat locurile acestea din aer . Misterul a sporit după ce a scris cum că a descoperit în semnul gemenilor, situat la jumătatea distanţei dintre Glastonbury şi Somerton, a unei imagini a chipului cristic!